
GHIDUL PACIENTULUI ÎNAINTE DE
CONSULTAȚIA NUTRIȚIONALĂ
O consultație nutrițională bine pregătită începe înainte de întâlnirea propriu-zisă.
Pentru ca timpul consultației să fie folosit eficient, iar recomandările formulate să fie cât mai bine adaptate nevoilor dumneavoastră, este important să primesc din timp informațiile relevante despre istoricul medical, simptome, analize, tratamente, stil de viață și obiceiuri alimentare.
În acest ghid veți găsi toate informațiile necesare înainte de programare:
-
ce documente trebuie completate și transmise,
-
cum se trimit analizele medicale,
-
ce se întâmplă dacă anumite rezultate nu sunt încă disponibile,
-
cum se confirmă programarea și
-
care sunt condițiile de anulare, reprogramare și monitorizare.
Vă recomand să citiți integral această pagină înainte de achitarea și confirmarea consultației. O colaborare eficientă se construiește prin responsabilitate reciprocă, comunicare clară și respectarea etapelor stabilite.
1. CUM SE REALIZEAZĂ PROGRAMAREA
Consultațiile se desfășoară online sau fizic, în funcție de disponibilitatea afișată și de locul în care este oferit serviciul.
Solicitarea unei programări nu reprezintă automat confirmarea acesteia.
Programarea devine fermă după:
-
stabilirea datei și orei;
-
alegerea serviciului sau a pachetului potrivit;
-
transmiterea datelor necesare pentru facturare;
-
achitarea integrală a serviciului în termenul comunicat;
-
confirmarea plății și a programării.
Înainte de alegerea unui pachet, vă recomand să citiți cu atenție descrierea acestuia, pentru a verifica dacă răspunde nevoilor și obiectivelor dumneavoastră.
Dacă nu sunteți sigură ce tip de serviciu vi se potrivește, puteți solicita o orientare administrativă înainte de programare, descriind pe scurt motivul consultației. Această etapă nu include evaluare medicală, interpretarea analizelor sau recomandări nutriționale.
2. ACHITAREA ȘI CONFIRMAREA PROGRAMĂRII
Serviciile se achită integral, în avans, prin metoda de plată comunicată la momentul programării.
Locul este rezervat pentru perioada indicată în mesajul de programare. Dacă plata nu este efectuată în termenul comunicat, intervalul poate fi oferit unei alte persoane, fără o notificare suplimentară.
Factura va fi emisă pe baza datelor transmise de pacient. Vă rugăm să verificați corectitudinea numelui, adresei și a celorlalte informații necesare facturării înainte de emiterea documentului.
Prin achitarea serviciului, pacientul confirmă că a citit:
-
descrierea serviciului ales;
-
informațiile cuprinse în prezentul ghid;
-
politica de anulare și reprogramare;
-
termenele de realizare și transmitere a documentelor;
-
limitele comunicării dintre consultații.
3. CE VEȚI PRIMI ÎNAINTE DE CONSULTAȚIE
După confirmarea programării, veți primi prin e-mail:
-
chestionarul de evaluare medical-nutrițională;
-
modelul de jurnal alimentar;
-
lista documentelor necesare;
-
recomandări privind analizele sau investigațiile utile, dacă acestea sunt necesare înaintea consultației;
-
instrucțiuni privind modalitatea și termenul de transmitere a documentelor;
-
linkul de acces, dacă întâlnirea se desfășoară online.
Chestionarul trebuie completat cât mai detaliat. Informațiile incomplete pot limita evaluarea și pot necesita clarificări suplimentare în timpul consultației.
Vă rog să menționați toate diagnosticele cunoscute, intervențiile chirurgicale, tratamentele medicamentoase, terapiile hormonale, suplimentele utilizate, alergiile, intoleranțele, simptomele digestive, modificările de greutate și orice investigație medicală relevantă.
4. JURNALUL ALIMENTAR
Jurnalul alimentar este un instrument de evaluare, nu un test și nu o formă de verificare a disciplinei pacientului. Scopul său este să reflecte cât mai fidel modul în care mâncați în mod obișnuit.
Vă recomand să completați jurnalul pentru minimum 3 zile, dintre care:
-
două zile obișnuite din timpul săptămânii;
-
o zi de weekend sau o zi cu un program diferit.
Notați, pe cât posibil:
-
ora fiecărei mese și gustări;
-
alimentele și băuturile consumate;
-
cantitățile aproximative;
-
modul de preparare;
-
consumul de cafea și alcool;
-
cantitatea de apă;
-
suplimentele și medicamentele administrate;
-
simptomele apărute după masă;
-
tranzitul intestinal;
-
nivelul de foame, sațietate sau pofte;
-
eventualele episoade de mâncat emoțional.
Nu este necesar să modificați alimentația înainte de completarea jurnalului și nici să încercați să mâncați „mai sănătos” pentru a obține un jurnal ideal. Am nevoie de o imagine reală, pentru ca recomandările să poată fi aplicate în viața dumneavoastră de zi cu zi.
5. ANALIZELE MEDICALE NECESARE
Nu există o listă universală de analize potrivită tuturor pacienților. Investigațiile se recomandă în funcție de vârstă, simptome, diagnostice, tratamente, obiective și rezultatele medicale deja existente.
Dacă aveți analize efectuate în ultimele 6–12 luni, le puteți transmite integral, inclusiv valorile considerate normale. Este important să primesc buletinele complete, nu doar fotografii cu rezultatele modificate.
Pentru o evaluare generală, pot fi utile, în funcție de context:
-
hemoleucograma completă;
-
glicemia à jeun;
-
insulina à jeun și calculul HOMA-IR;
-
hemoglobina glicozilată;
-
colesterolul total, HDL-colesterol, LDL-colesterol și trigliceridele;
-
transaminazele hepatice: AST/TGO și ALT/TGP;
-
GGT;
-
creatinina și rata estimată de filtrare glomerulară;
-
acidul uric;
-
proteina C reactivă;
-
feritina, sideremia și, atunci când este indicat, transferina sau saturația transferinei;
-
vitamina B12;
-
folatul seric;
-
25-OH vitamina D;
-
TSH și FT4.
În funcție de obiectivul consultației, pot fi recomandate suplimentar investigații hormonale, ginecologice, metabolice, digestive, imunologice sau teste specifice de microbiom.
Nu este necesar să efectuați toate aceste analize din proprie inițiativă. Lista finală va fi adaptată situației dumneavoastră, pentru a evita investigațiile inutile sau repetarea unor rezultate încă relevante.
Dacă analizele recomandate nu pot fi efectuate înainte de consultație ori rezultatele nu sunt încă disponibile, programarea poate avea loc. Acestea pot fi transmise ulterior, iar recomandările vor fi adaptate în etapa de monitorizare, dacă rezultatele noi modifică direcția intervenției.
6. CUM SE TRANSMIT DOCUMENTELE
Toate documentele trebuie trimise prin e-mail, într-un singur mesaj sau într-un număr cât mai redus de mesaje, cu minimum 3–5 zile lucrătoare înaintea consultației, dacă nu a fost comunicat un alt termen.
Vă rog să includeți:
-
chestionarul completat;
-
jurnalul alimentar;
-
analizele de laborator;
-
scrisorile medicale;
-
biletele de externare;
-
rapoartele operatorii;
-
investigațiile imagistice relevante;
-
lista actuală a medicamentelor și suplimentelor;
-
orice alte documente solicitate pentru evaluare.
Documentele se transmit, de preferat, în format PDF, Word sau sub forma unor fotografii clare, complete și ușor de citit.
Vă rog să evitați:
-
fotografiile neclare, tăiate sau realizate de la distanță;
-
capturile de ecran care nu includ numele analizei, valoarea și intervalul de referință;
-
trimiterea succesivă a fiecărei pagini în mesaje separate pe WhatsApp;
-
arhivele care necesită parole necomunicate;
-
linkurile temporare sau care nu permit accesul;
-
selectarea exclusivă a valorilor ieșite din interval.
Denumirea subiectului e-mailului poate fi:
DOCUMENTE CONSULTAȚIE – NUME ȘI PRENUME – DATA PROGRAMĂRII
Documentele primite chiar în ziua consultației pot să nu poată fi analizate integral în timpul disponibil. Dacă volumul documentelor este foarte mare sau sunt transmise rezultate noi după finalizarea evaluării, interpretarea lor poate necesita o consultație de monitorizare ori un serviciu separat de analiză prin corespondență.
7. CUM SE DESFĂȘOARĂ CONSULTAȚIA
Consultația inițială are durata prevăzută în descrierea serviciului ales.
În cadrul întâlnirii sunt analizate:
-
motivul prezentării;
-
diagnosticele și istoricul medical;
-
simptomele actuale;
-
tratamentele și suplimentele utilizate;
-
analizele și investigațiile disponibile;
-
istoricul ponderal;
-
obiceiurile alimentare;
-
programul zilnic;
-
somnul;
-
nivelul de stres;
-
activitatea fizică;
-
obiectivele și dificultățile reale de implementare.
Pe baza acestor informații sunt stabilite prioritățile intervenției nutriționale și etapele care pot fi abordate în siguranță.
Consultația nu are rolul de a înlocui evaluarea medicului curant și nu presupune modificarea sau întreruperea tratamentelor prescrise de alți specialiști. Atunci când situația o impune, poate fi recomandată evaluarea de către medicul de familie, ginecolog, endocrinolog, gastroenterolog, oncolog sau un alt specialist.
8. CONSULTAȚIILE ONLINE
Pentru consultația online este necesar:
-
să verificați din timp conexiunea la internet;
-
să utilizați un dispozitiv cu microfon și cameră funcționale;
-
să vă conectați dintr-un spațiu liniștit;
-
să aveți la îndemână analizele, tratamentele și notițele relevante;
-
să accesați linkul cu câteva minute înaintea orei programate.
Consultația online are aceeași durată și aceeași structură profesională ca întâlnirea desfășurată fizic.
Problemele tehnice apărute de partea pacientului nu determină automat prelungirea consultației. Dacă întâlnirea nu se poate desfășura din motive tehnice care țin de cabinet, aceasta va fi reprogramată.
9. ÎNTÂRZIERILE
Vă recomand să vă prezentați sau să vă conectați cu 5 minute înaintea orei stabilite.
În cazul unei întârzieri, consultația se va desfășura în timpul rămas, pentru a nu afecta programările următoare. Durata nu poate fi prelungită automat.
O întârziere semnificativă sau neprezentarea poate conduce la imposibilitatea desfășurării consultației, fără rambursarea sumei achitate.
Dacă anticipez o întârziere din partea cabinetului, veți fi anunțată în cel mai scurt timp posibil.
10. ANULAREA ȘI REPROGRAMAREA
Programarea poate fi anulată sau reprogramată cu minimum 10 zile calendaristice înaintea datei stabilite.
Solicitarea trebuie transmisă în scris, prin e-mail sau prin canalul administrativ comunicat la programare.
În cazul unei anulări anunțate în termen, suma achitată poate fi transferată pentru o singură reprogramare, în limita disponibilității cabinetului și a perioadei de valabilitate comunicate.
Anulările transmise cu mai puțin de 10 zile înainte, neprezentarea la consultație sau imposibilitatea pacientului de a participa la data stabilită nu determină rambursarea sumei achitate.
Programarea poate fi reprogramată o singură dată. O nouă modificare poate presupune achitarea unei alte consultații.
În situații medicale obiective sau în cazuri excepționale, acestea vor fi analizate individual, fără ca reprogramarea sau restituirea sumei să fie garantate automat.
Dacă programarea trebuie anulată din motive care țin de cabinet, pacientului i se va oferi o nouă dată sau o soluție administrativă corespunzătoare.
11. POLITICA PRIVIND RAMBURSAREA
Odată confirmată programarea, intervalul este rezervat exclusiv, iar pregătirea cazului poate începe înaintea consultației prin analiza documentelor și organizarea informațiilor transmise.
Sumele achitate nu se rambursează în cazul:
-
anulării tardive;
-
neprezentării;
-
întârzierii care împiedică desfășurarea consultației;
-
transmiterii incomplete a documentelor;
-
deciziei pacientului de a nu mai continua după începerea evaluării;
-
neutilizării ședințelor de monitorizare în perioada lor de valabilitate;
-
nerespectării recomandărilor sau a etapelor stabilite.
Achiziționarea unui serviciu nutrițional presupune plata activității de evaluare, analiză, redactare și personalizare, nu garantarea unui anumit rezultat clinic sau ponderal.
12. TERMENUL DE REALIZARE A RAPORTULUI ȘI A PLANULUI
Raportul nutrițional, planul alimentar și materialele incluse în pachet sunt realizate individual, după consultație.
Termenul de transmitere este cel menționat în descrierea serviciului și se calculează în zile lucrătoare. În funcție de complexitatea cazului, acesta poate varia între 7 și 20 de zile lucrătoare.
Termenul începe să curgă după:
-
desfășurarea consultației;
-
primirea tuturor documentelor necesare;
-
clarificarea informațiilor esențiale;
-
confirmarea integrală a plății.
Zilele de weekend, sărbătorile legale și perioadele de concediu anunțate nu sunt incluse în calculul zilelor lucrătoare.
Documentele sunt realizate în ordinea consultațiilor și a programărilor confirmate. Solicitările de urgentare nu pot fi garantate și pot presupune un serviciu separat, dacă există disponibilitate.
13. CE ÎNSEAMNĂ UN PLAN ALIMENTAR PENTRU 15 ZILE
Planul alimentar personalizat pentru 15 zile conține 15 zile distincte de organizare a meselor, adaptate obiectivelor, necesarului estimat, diagnosticului, tratamentelor, preferințelor și toleranței individuale.
Acesta nu este conceput pentru a fi urmat o singură dată și apoi abandonat. Zilele, mesele și variantele propuse pot fi reluate, alternate și adaptate conform instrucțiunilor primite.
Un plan de 15 zile bine construit oferă suficientă varietate pentru organizarea alimentației pe termen mai lung, fără a crea dependența de un meniu rigid și fără a transforma intervenția nutrițională într-o listă permanentă de instrucțiuni.
Scopul este ca pacientul să învețe să își organizeze mesele și să dobândească autonomie, nu să urmeze mecanic o succesiune de rețete.
14. MODIFICAREA PLANULUI ALIMENTAR
Planul este elaborat pe baza informațiilor declarate în chestionar și discutate în cadrul consultației.
Preferințele, alergiile, intoleranțele, alimentele neacceptate, programul de lucru și limitările practice trebuie comunicate înainte de elaborarea planului.
Nu se reface integral planul dacă, după transmiterea acestuia, pacientul comunică preferințe sau restricții care nu au fost menționate anterior.
Pot fi efectuate ajustări punctuale atunci când:
-
există o eroare de redactare;
-
o recomandare este neclară;
-
un aliment declarat anterior ca fiind tolerat produce o reacție neașteptată;
-
este necesară o înlocuire justificată medical;
-
ajustarea este inclusă în serviciul achiziționat.
Schimbarea obiectivului, apariția unui diagnostic nou, modificarea tratamentului, interpretarea unor analize noi sau refacerea substanțială a planului necesită o consultație de monitorizare.
15. CLARIFICĂRILE DUPĂ PRIMIREA DOCUMENTELOR
În cazul pachetelor care includ această facilitate, pot fi solicitate clarificări punctuale în perioada menționată în descrierea serviciului.
Clarificările pot viza:
-
modul de aplicare a unei recomandări;
-
cantitatea unui aliment;
-
o înlocuire punctuală;
-
administrarea unui supliment deja recomandat;
-
o formulare din raport sau plan care nu este suficient de clară.
Clarificările nu includ:
-
evaluarea unor simptome noi;
-
interpretarea unor analize transmise ulterior;
-
modificarea completă a protocolului;
-
recomandarea unor tratamente;
-
elaborarea unui nou plan alimentar;
-
răspunsuri zilnice sau monitorizare continuă prin WhatsApp;
-
situații care necesită o nouă evaluare clinică.
Acestea vor fi abordate în cadrul unei consultații de monitorizare sau prin serviciul de monitorizare prin corespondență, după caz.
16. COMUNICAREA PRIN E-MAIL ȘI WHATSAPP
E-mailul și WhatsApp sunt utilizate pentru:
-
transmiterea informațiilor administrative;
-
confirmarea programărilor;
-
transmiterea documentelor;
-
clarificări scurte, atunci când acestea sunt incluse în pachet;
-
stabilirea consultațiilor de monitorizare.
Aceste canale nu reprezintă servicii permanente de consultație și nu presupun disponibilitate imediată sau continuă.
Mesajele care necesită analizarea istoricului, interpretarea unor rezultate, corelarea simptomelor sau modificarea recomandărilor vor fi direcționate către o consultație de monitorizare.
Pentru păstrarea continuității și confidențialității, documentele medicale ample trebuie trimise prin e-mail, nu sub forma unor serii de fotografii pe WhatsApp.
17. MONITORIZAREA
Intervenția nutrițională este un proces. În multe situații, o singură consultație poate stabili direcția corectă, dar nu poate anticipa toate modificările care pot apărea pe parcurs.
Monitorizarea permite:
-
evaluarea evoluției simptomelor;
-
verificarea toleranței alimentare;
-
analizarea progresului metabolic și ponderal;
-
interpretarea analizelor de control;
-
ajustarea suplimentării;
-
adaptarea structurii meselor;
-
identificarea dificultăților de implementare;
-
stabilirea etapelor următoare.
Monitorizarea nu presupune realizarea automată a unui nou plan alimentar complet. Ajustările sunt făcute pe structura existentă, în funcție de evoluție și de obiective.
Ședințele incluse într-un pachet trebuie utilizate în perioada de valabilitate menționată. Ședințele neutilizate în acest interval nu se reportează și nu se rambursează.
18. RESPONSABILITATEA PACIENTULUI
Pentru ca intervenția să fie sigură și relevantă, pacientul are responsabilitatea:
-
să furnizeze informații corecte și complete;
-
să comunice toate diagnosticele și tratamentele urmate;
-
să informeze cabinetul despre sarcină, alăptare, intervenții chirurgicale sau modificări medicale importante;
-
să nu întrerupă și să nu modifice tratamente prescrise fără acordul medicului curant;
-
să respecte indicațiile de monitorizare medicală;
-
să comunice reacțiile adverse sau simptomele importante;
-
să solicite ajutor medical atunci când situația depășește sfera intervenției nutriționale.
Rezultatele depind de numeroși factori: diagnosticul, tratamentul medical, răspunsul biologic individual, consecvența aplicării, somnul, stresul, activitatea fizică și schimbările care apar pe parcurs.
Din acest motiv, nu pot fi garantate o anumită scădere în greutate, dispariția unui simptom, obținerea unei sarcini, succesul unei proceduri de fertilizare sau vindecarea unei afecțiuni.
20. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR
Informațiile medicale și personale transmise sunt utilizate exclusiv pentru evaluarea nutrițională, realizarea documentelor incluse în serviciu, comunicarea cu pacientul și îndeplinirea obligațiilor administrative și legale.
Documentele medicale nu sunt distribuite altor persoane fără acordul pacientului, cu excepția situațiilor prevăzute de lege.
Pentru protejarea confidențialității, vă recomand să utilizați adresa personală de e-mail și să evitați transmiterea documentelor medicale de pe dispozitive sau conturi la care au acces alte persoane.
21. O COLABORARE BAZATĂ PE RESPECT ȘI RESPONSABILITATE
Rolul meu este să analizez cu rigoare informațiile medicale și nutriționale, să construiesc o strategie realistă și să vă ofer instrumente pe care le puteți aplica pe termen lung.
Rolul dumneavoastră este să furnizați informații complete, să comunicați deschis dificultățile întâmpinate și să participați activ la proces.
Nu urmăresc perfecțiunea și nu recomand restricții inutile, urmăresc construirea unei intervenții corecte medical, aplicabile și sustenabile, adaptate vieții reale.
Respectarea etapelor și a limitelor prezentate în acest ghid permite ca timpul și atenția acordate fiecărui caz să rămână la standardul profesional pe care doresc să îl ofer tuturor pacienților.
Vă mulțumesc pentru încredere și pentru respectarea acestor condiții.
