
APARIȚII MEDIA
Nutriție de precizie. Știință. Educație. Inspirație.
ALIMENTAȚIA CA TERAPIE ADJUVANTĂ ÎN ENDOMETRIOZĂ

Material educațional – nu înlocuiește consultul medical sau nutrițional de specialitate.
Endometrioza este o boală inflamatorie sistemică, cu impact profund nu doar asupra sistemului reproducător, ci și asupra metabolismului, digestiei, imunității și stării emoționale.
În emisiunea West Side Story, realizată la West City Radio Timișoara, am vorbit despre rolul alimentației personalizate ca terapie adjuvantă – un element indispensabil în abordarea modernă a endometriozei. Am explicat cum, dincolo de tratamentele hormonale sau chirurgicale, nutriția clinică de precizie poate reduce inflamația, susține detoxifierea hepatică, echilibra hormonii și îmbunătăți calitatea vieții femeilor diagnosticate cu endometrioză.
DE LA SIMPTOM LA CAUZĂ
În experiența mea clinică, am observat că endometrioza nu este doar o „boală ginecologică”, ci o expresie a unui dezechilibru sistemic.
Simptome precum durerea menstruală intensă, balonarea, oboseala, digestia lentă sau inflamația persistentă indică un răspuns biologic complex, între microbiom, sistemul imunitar și metabolismul estrogenilor.
De aceea, nutriția devine un instrument de reglare și reechilibrare biologică, nu doar un set de recomandări alimentare.
TESTARE, ANALIZE, PRECIZIE
Am discutat despre importanța testării corecte – pentru că fără date obiective, nu există personalizare reală.
În practica mea, abordarea nutrițională pornește întotdeauna de la o analiză completă:
-
Testul de microbiom intestinal și vaginal, pentru evaluarea disbiozei, a nivelului de inflamație (LPS+) și a funcției barierei intestinale;
-
Profilul hormonal complet, pentru a înțelege dinamica estrogenilor, progesteronului și cortizolului;
-
Markeri inflamatori și metabolici – CRP, homocisteină, HOMA-IR, lipidogramă;
-
Teste genetice (MTHFR, COMT, PAI-1), utile pentru a înțelege susceptibilitatea la stres oxidativ și metabolismul estrogenilor;
-
Vitamina D, magneziu, zinc, fier, vitamina B12 – micronutrienți esențiali în reglarea hormonală și imună.
Articole conexe:
Nutriția în endometrioză - AICI
Microbiomul și endometrioza - AICI
Nutriția de precizie - AICI
Lucrând cu paciente care trec prin ani de durere, tratamente hormonale și incertitudine, am înțeles că succesul vine din colaborare.
Chirurgia tratează leziunile. Nutriția tratează terenul biologic care le-a generat.
În cadrul Nutri-Solutions, abordarea este complet integrată: evaluez contextul medical, adaptez dieta în funcție de toleranțe, reglez microbiomul și reduc inflamația sistemică. Fiecare pacientă are un plan construit pe analize, context și obiective reale – fie că se află în pregătire pentru o intervenție, pentru FIV, sau în perioada de recuperare postoperatorie.
Citește și:
Dieta pentru creșterea șanselor de reușită în fertilizarea in vitro - AICI
Nutriția femeii în perioada fertilă- AICI
NUTRIȚIA ANTI-INFLAMATOARE - BAZA PENTRU RECUEPRARE
Am explicat că alimentele pot deveni parte din terapie, atunci când sunt alese corect.
O alimentație antiinflamatorie, bogată în:
-
acizi grași omega-3 (pește, semințe de in, nuci, ulei de măsline extravirgin),
-
antioxidanți (fructe de pădure, legume colorate, condimente naturale),
-
fibre solubile (ovăz, legume, semințe de chia),
-
proteine curate și carbohidrați cu indice glicemic redus,
poate reduce inflamația, echilibra glicemia și sprijini hormonii, în timp ce limitarea alimentelor ultraprocesate, a zahărului, glutenului și lactatelor industriale aduce beneficii dovedite clinic.
Articol conex:
10 Obiceiuri zilnice care îți schimbă sănătatea pe termen lung - AICI
COLABORARE INTERDISCIPLINARĂ
Am subliniat că endometrioza necesită o echipă: ginecolog, nutriționist, psiholog, fizioterapeut, specialist în fertilitate. Iar rolul nutriționistului este de a traduce biologia în soluții aplicabile, de a ghida pacientele printr-un proces de transformare, nu doar de restricție.
Empatia, continuitatea și educația sunt parte din terapie.
Pentru că nicio dietă nu poate funcționa fără înțelegere și susținere.
Alimentația devine terapie atunci când este ghidată de știință.
În endometrioză, nu este vorba despre diete restrictive, ci despre o strategie medicală personalizată – construită pe date, analize și experiență clinică.
Aceasta este esența nutriției de precizie: prevenție, echilibru și calitate a vieții.
